Regno Recas la Brânzeturi cum se cuVin #29

Regno Recaș ajunge la Craiova în cadrul evenimentului Brânzeturi cum se cuVin cu numărul 29.

Evenimentul este organizat lunar de Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro. Gazda ne-a fost Fajitas Tex Mex, o locatie deosebită cu un meniu fusion texano-mexican, unde poți purta un sombrero sau o pălărie de cowboy și nu te împușcă nimeni.

Talentul și experiența bucătarului (15 ani în restaurante cu specific texan-mexican și spaniol din Madrid) și-au spus cuvântul, dovada fiind delicioasa Fajita de Pollo pe care am savurat-o alături de vinul Regno Sauvignon Blanc din gama Regno Recaș și sortimentul Brie – Ile de France, de la Delaco.

Din partea Cramelor Recaș a fost prezent Nicolas Badircea, care ne-a povestit despre cramă, despre vinurile de Recaș și despre gama Regno.

Am mai aflat că la Cramele Recaș își aduc aportul 3 oenologi, australianul Hartley Smithers, spaniola Nora Iriarte și românul Florin Voloaca. Cramele Recaș administrează peste 1000 de hectare plantate cu peste 20 de soiuri de viță de vie, românești și internaționale. Se pare că de ceva vreme australianul este cel care are ultimul cuvânt în ceea ce privește cupajele și rețetele vinurilor de la Recaș. Face o treabă bună.

Lenuța Neagoe a descris cu mult har cele 3 vinuri, ajutându-ne să le înțelegem mai bine. Eu am aflat de la ea o sumedenie de noutăți cum ar fi că vinul are corp și acesta se definește prin întrebarea: este ca laptele sau ca apa? Dacă pare mai apos este considerat mai fără corp.

Regno Sauvignon Blanc se remarca printr-o aromă plăcută care mie îmi aduce aminte de fructul pasiunii, cu un corp bine definit. Este efervescent la început fiind un vin proaspat, de lume noua. Tot o caracteristică a vinurilor de lume nouă, tinere și proaspete, este și screw cap-ul, dopul de lume nouă, cu filet. Acesta are cea mai etanșă închidere care ajută la păstrarea aromei.

Merge de minune cu Brie – Ile de france despre care ne-a vorbit Daniel Botea. Acum pot spune că sunt fan brânză Delaco, un Brie foarte fin și subtil cu gust de ciuperci de pădure. Asociere prin contrast vin acid și brânză grasă merge de minune.

Vinurile Regno nu se vând in supermarketuri ci doar prin rețeaua Horeca în magazinele partenere de profil și în restaurante. Este un vin premium vândut bine în Craiova și București.

Cea de-a doua combinație începe cu Regno Rosé – un rosé adevărat ce are culoarea unei nestemate, foarte feminină. Un strop de culoare din feteasca neagră și peste 85% merlot, un demisec cu arome mai dulci, echilibrat și catifelat, de un roz electrizant.

Lângă el am servit cel mai delicios Maasdam din gama Delaco D’Exceptie. Se pare că a fost inventat de olandezi pentru a concura cu Emmentallerul elvețian. Eu cred că au reușit. E delicios de-adreptul. Gusturile nu se discută, dar eu îl cam prefer Emmentallerului, deși unii zic că procesul de fabricare al Maasdamerului este mai simplu decât al Emmentallerului.

Și pentru că cei din urmă vor fi cei dintâi, cea de-a treia combinație este Regno – Negru de Drăgășani cu Gouda Delaco D’Exceptie. Acest vin este dintr-un soi omologat la Drăgășani de inginerul Mărculescu in 1993 din doua soiuri: negru vârtos (românesc) și saperavi (georgian). Timpul de coacere se duce spre 185 de zile.

Asemanator cu novacul (1987), dar cu o cantitate mai mica de zahar (203 vs 230) și o aciditate mai mare, Negrul de Drăgășani se dorea a fi un soi cu producție mare și care să concureze cu Feteasca Neagră, ne-a mai spus Lenuța Neagoe. Eu cred că are toate șansele. Orientarea este să devină un soi național, aflat într-un trend ascendent.

Pe axa pinot – merlot – shiraz se află undeva între merlot și shiraz. Este corpolent – nu este un full body ci mai degrabă un medium plus, ca și corp. Mie unul mi-a plăcut extraordinar de mult – atît de mult că astrele s-au aliniat și chiar am câștigat o sticlă, la tombolă. Biletul norocos a fost extras cu măiestrie de Bianca Teodorescu. Haa ce minune. Nu m-am simțiti niciodată atât de norocos. Voi mai avea prilejul de a studia gustul. E de cirese amare sau de prune uscate?

Pentru acest sortiment au ales dopul de plută. Deși este un vin tânăr nu are screw cap și a fost apreciat de majoritatea ca fiind taninos mediu-plus. Alcoolul este 14%, dar foarte bine integrat.

Am asociat Regno Negru de Drăgășani cu o minunată Gouda din gama Delaco D’Exceptie, presărată pe-alocuri cu piper mozaic. Gouda este cașcavalul cel mai renumit de pe mapamond. Eu îl asociez cu olandezii în saboți de lemn și hărmălaia piețelor din Gouda, localitatea din Noord-Holland de acum un secol și ceva. Se pare că el nu este originar din Gouda dar a existat o perioadă în evul mediu și renaștere când acest oraș era singurul loc unde comercianții puteau face schimburi de produse.

Cu sticla de Negru de Drăgășani la subraț și gouda în buzunar, aștept cu nerăbdare următoarea degustare!

S-avem noroc, zic!

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.