Bere artizanală oltenească și semințe proaspăt prăjite

Cu ceva ani în urmă am descoperit berea artizanală și tot cam pe atunci am aflat că în România există un monopol pe piața berii existând doar 4 sau 5 corporații care dețin peste 95% din productia de bere.

Ce înseamnă asta? Înafara de monopol înseamnă și sufocarea micilor producători.

De ce nu avem așa mulți producători de bere artizanală în România? Înafara de motivul invocat mai sus procesul de producție este destul de complex și pentru a ajunge să aibă un gust unic este și mai complicat. Un alt motiv ar fi, din nou, lipsa asociațiilor și a asocierilor de profil. Dar este mult de povestit aici și sunt convins că mulți dintre voi sunteți familiarizați cu această problemă a producătorilor din România.

Când am auzi de bere artizanală mi-a fugit gândul la un episod din serialul Easy despre doi frați care deschid o berărie clandestină într-un garaj fără să le spună soțiilor. Povestea are multe intrigi la fel ca intregul serial dar sunt convins că există și în realitate povești poate chiar și mai complexe.

Și dacă suntem la capitolul viața bate filmul avem și noi povestea berii oltenești de la Ferma de bere a cărei poveste a început cu suspans, inainte de pandemie, dupa cum povestește chiar managerul în acest reportaj realizat de TVR Craiova cu 2 ani în urmă.

Nu știu dacă este adevărat sau nu dar cred că există o foarte mare șansă ca ideea berăriei să fi venit de la prima afacere a acestor antreprenori: semințele prăjite Shampion.

Povestea semințelor Shampion a început în anul 2008 cu un Daewoo Tico și o Dacia papuc pentru aprovizionare și livrare, cu o strângere de mână cât 1000 de cuvinte și 2 oameni motivați să reînvie gustul de semințe proaspăt prăjite al copilăriei.

În 2017 compania și-a dorit perfecționarea strategiei de marketing și astfel, în 2017, a devenit partener de încredere al SCM U Craiova

Firma își dorește să permanentizeze legăturile cu clienții săi printr-un sistem de gestiune centrat pe prospețimea gustului resimțit de clientul final prin supravegherea termenului la raft.

Pentru a degusta o pungă de semințe sau alune începi prin a deschide punga. Semințele și alunele de calitate și proaspete trebuie să aibă un miros plăcut și nu un miros rânced. Gustul trebuie să fie de proaspăt prajit, odată ce un produs este vechi se simte un gust amărui și neplăcut.

Acest gust proaspăt l-am indentificat și eu la semințele pe care le-am încercat de la Shampion. Chiar se vede diferența! Dacă nu mă credeți, le puteți încerca oriunde pentru că le puteți comanda și online.

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.