CulinarCulturalDoljEvenimente

Comorile Răsăritului, de joi până duminică, la Craiova: patru zile de vin, gusturi și povești est-europene

Joi seara, la Hotel Parc, am participat la o întâlnire dedicată culturii culinare a Olteniei si tradiției țăstului, un proiect care pune în valoare patrimoniul culinar al regiunii. Nu putea exista o introducere mai potrivită pentru Treasures of the East decât o masă oltenească, cu produse locale și povești despre tradiție.

Pe masă au apărut brânza de Horezu — una dintre cele mai premiate brânzeturi românești — bunătăți din Grădina lui Rățoi, Punct Gastronomic Local din Voinești, Vâlcea, și preparate românești „ca altădată”: cârnați din topor, jumări și alte gusturi care te duc direct la mesele copilăriei.

Pâinea în țeșt a venit din făina produsă de Cooperativa Bîruinta Olteniei, măcinată lent pe piatră, iar vinurile au fost semnate de Olterra Drăgășani: Cramposie și Negru de Drăgășani. Alături de ele, un ulei de măsline multi-premiat internațional, produs în Grecia sub brandul oltenesc Eliada, a arătat cât de naturală poate fi legătura dintre Oltenia și restul Europei.

La masă au fost invitați reprezentanți ai presei locale, printre care nu puteau lipsi bloggerii craioveni. Dar, înainte de a ne așeza la mâncare, am primit și câteva informații importante despre ce urma să urmeze la festival.

Cosmin Dragomir a făcut legătura între țeștul oltenesc și programul Treasures of the East, prezentând atât produsele oltenești pe care urmau să le degustăm joi, cât și cele pregătite pentru vineri. Cezar Ioan a anunțat, în premieră, că proiectul Cultura Țeștului în Oltenia se bucură de sprijinul Institutului Cultural Român.

Adrian Alexandru Ignat, reprezentant al Cooperativei Bîruinta Olteniei, a adus pâinea în țeșt și a vorbit despre provocările producătorilor din cooperativă. Doru Ciolacu, de la Țăst Show, ne-a făcut poftă cu ceva timp înainte de masă, iar la final Gabriel Bunta, managerul Hotel Parc, ne-a promis că întâlnirile de acest tip vor continua.

Lasa un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.