Ne-am întâlnit pentru cea de-a 48-a ediție a evenimentului Brânzeturi cum se… cuVin organizat de Asociația Bloggerilor Olteni pentru o ocazie specială: o cramă din Oltenia, Vie Vin Vînju Mare, și noul lor sortiment: Pelin de Vînju Mare.
Seara a fost dedicată unor vinuri speciale și anume vinuri aromatizate cu pelin. Dar cum vinul nu merge bine singur ci acompaniat de preparate culinare, ne-am bucurat de brânzeturi cu dichis și chiar am comandat și o Quessadilla bună cum numai la C House Milano poți găsi.
Am redescoperit vinul pelin la o prietenă, acum câțiva ani, însă am sesizat că gustul este unul care se dobândește în timp deoarece am întâlnit de-alungul timpului cele mai diverse opinii despre această „băutură aromatizată” cum este ea încadrată, cumva incorect, în legislație.
La noi în țară, în deosebi în zonele viticole, vinul pelin are o lungă tradiție. Vin pelin beau și bunicii noștri, la țară. Pentru mine prima dată am gustat pelin făcut de bunica. Era vinul ei preferat.
Planta de pelin era folosită ca antifungic și conservant iar uneori și pentru a masca defectele vinului.
Pentru mine combinația de vin pelin alb, demisec, Tamâioasă Românească și Cașcaval Sofia Delaco a fost cea preferată și asta pentru că până acum nu am gustat un vin pelin demisec atât de aromat iar gustul sărat al cașcavalului a potențat și mai bine aroma
Oana Cuzino ne spune despre beneficiile aduse de pelin:
- antifungică,
- antioxidantă,
- antimicrobiană,
- antihelmintică,
- antiulceroasă,
- anticancerigenă,
- hepatoprotectoare,
- neuroprotectoare,
- antidepresivă,
- analgezică,
- imunomodulatoare,
- citotoxică
Principalele beneficii sunt legate de:
- buna functionare a digestiei
- lupta contra malariei,
- eliminarea paraziților intestinali,
- proprietățile antimicrobiene și antifungice.
Pelinul este totuși contraindicat pentru:
- femeile însărcinate și cele care alăptează,
- persoanele alergice la ambrozie și la plantele înrudite (crizantema, crăițele, margaretele etc.),
- cei care suferă de o afecțiune rară, numită porfirie,
- persoanele cu afecțiuni renale și care au crize convulsive (inclusiv epilepsie).
Când încerc să fac reclamă prietenilor mei de peste hotare și să îi introduc în tainele pelinului prima dată le explic că pelinul (artemisia absinthium L.) era și este folosit în cunoscuta băutură absint. Această băutură este greșit asociată cu așa-zise efecte halucinogene.
În urma unor studii s-a constatat că nu substanțele din absint produceau simptomele incriminate, ci procesul de fabricație incorect care ducea la un conținut ridicat de alcool metilic sau anumiți coloranți. În realitate, efectele negative nu diferă de cele provocate de consumul în exces al altor băuturi alcoolice. Ca urmare, în Elveția, țara de origine a absintulului, a fost ridicată interdicția de fabricare și comercializare [1].
Până cand vom avea la îndemână acel absint prealăudat din Elveția, ne putem delecta, mai ales dacă nu favorizăm băuturile spirtoase, cun un pelin de Vînju Mare.
Hai noroc și la mai mare!
[1] Absinthism: a fictitious 19th century syndrome with present impact