S-au împlinit 105 ani de la Ziua Unirii Basarabiei cu România. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Republica Democrată Moldovenească, întrunit în şedinţă solemnă, a votat după 106 ani de dominaţie rusă, unirea Basarabiei cu Regatul României. Citirea rezultatului votului a fost însoțită de aplauzele și strigătele entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”
Despre acest eveniment, s-a spus că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.
Într-o perioadă confuză, creată de Primul Război Mondial și mai ales de izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Basarabia, trecând mai întâi de la gubernie la autonomie și de la autonomie la independență, și-a găsit adevăratul ei loc prin unirea cu România.
În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României la data de 9 aprilie 1918, se menționa printre altele că, potrivit hotărârii Sfatului Țării, Basarabia „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra și vechile granițe cu Austria […] de azi înainte și pentru totdeuna se se uneşte cu mama sa România”
Dar acest totdeauna urma să fie contrazis și efectele Unirii să fie anulate la 28 iunie 1940, când Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, încheiat între URSS şi Germania nazistă, în data de 23 august 1939.
Cu toate astea, noi putem sărbători pentru totdeauna bucuria reunirii și a reîntâlnirii cu frații de peste Prut.
Noi am sărbătorit la Craiova cum știm cel mai bine, alături de blogolteni si vinuri alese. Vinurile degustate au fost chiar de peste Prut, din Moldova, venind la pachet si cu o sommelier-ița moldoveană care ne-a vorbit despre meleagurile ei natale și despre crama Château Vartely din Orhei.
Château Vartely ne-a dăruit pentru degustare opt vinuri cu adevărat speciale, unul dintre ele făcându-și apariția în premieră în Oltenia chiar cu prilejul întâlnirii noastre. Vinurile, în ordinea în care le-am degustat au fost:
- Totem – Viorica (sec)
- Totem Rose – Fetească Neagra (sec)
- Inspiro Rose (demisec)
- Totem – Rara Neagra (sec)
- Individo – Rară Neagra + Fetească Neagră (sec)
- Cameo – Saperavi (sec)
- Taraboste – Cabernet Sauvignon + Merlot (sec)
- Cameo – Sauvignon Blanc – Late Harvest (desert)
Cu greu am reușit să aleg unul dintre ele pe post de vedetă, ele fiind toate foarte aromate și parfumate, însă dacă ar fi să aleg unul singur, cu siguranță aș fi fugit acasă cu sticla cea mare de Taraboste – Cabernet Sauvignon + Merlot. Rareori găsești atât rafinament într-o sticla de vin, iar prezentarea lui a fost pe măsura calității.
Gazde ne-au fost și de această dată cei de la Crama 91 unde din nou ne-am simțit ca acasă. Mâncarea ar fi putut fi ceva mai bine gătită. “Turnulețul” meu de pui ar fi fost grozav dacă nu era foarte uscat. Din fericire l-a salvat sosul ce l-a acompaniat.
Prietenul nostru Iulian Fira ne-a adus încă o piesucă de jucat și ne-am amuzat copios privind și ascultând Îngerul dă buzna de Floyd Dell. În rol principal a fost Andra, care putea lejer să se facă actriță.
Daca vreți să vedeți și varianta cinematografică vă invit pe blogul lui Daniel, care este și autorul fotografiilor de mai jos.
Mulțumim pentru divertisment lui Iulian și colegilor de trupa, dar și sommelier-iței noastre Svetlana Matvievici pentru o prezentare inedită a vinurilor, a cramei și ale meleagurilor moldovenești.
Pingback: Cuvinte printre megabiti - Inspiro si noua gamă de spumante de la Chateau Vartely