FILARMONICA „OLTENIA” CRAIOVA
Stagiunea Classic+ 2019/2020
PARCUL „NICOLAE ROMANESCU”
TEATRUL DE VARĂ
VINERI, 21 AUGUST 2020, ORA 20:00
Recital extraordinar de harpă
ROZALIA PATAKI
În program:
Johann Sebastian Bach: Preludiu în Do major
Georg Friedrich Händel: Passacaglia
Henriette Renié: Au bord du ruisseau
Béla Bartók: Dansuri românești
Michel Tournier: Tema cu variațiuni
Michel Tournier: 4 Preludii
Mihail Glinka: Variațiuni pe o temă de Mozart
Erik Satie: Gymnopédie nr. 1
Alexandre Luigini: Rêve bleu
Ludovico Einaudi: Nuvole bianche
Carlos Salzedo: Tango
Astor Piazzolla: Libertango
Deborah Henson-Conant: „Baroque Flamenco” (variațiuni pentru harpă)
Vineri, 21 august, ora 20:00, Rozalia Pataki, artist instrumentist în Orchestra Filarmonicii „Oltenia” va susţine la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu” un recital extraordinar de harpă. În program sunt lucrări din creaţia compozitorilor Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Henriette Renié, Béla Bartók, Michel Tournier, Mihail Glinka, Erik Satie, Alexandre Luigini, Ludovico Einaudi, Carlos Salzedo, Astor Piazzolla şi Deborah Henson-Conant.
ROZALIA PATAKI
Născută în anul 1987 la Reşiţa, Rozalia Pataki a început studiul harpei la vârsta de zece ani, în cadrul Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu” din Timişoara, cu prof. Stella Dinulescu, de a cărei îndrumare a beneficiat inclusiv pe parcursul studiilor universitare urmate la Facultatea de Muzică – Universitatea de Vest din Timişoara.
Apoi, în anul 2010, şi-a finalizat studiile de master în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ muzical superior, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ştefana Graţiela Negruţiu, la secţia de Stilistică a interpretarii muzicale – muzică de cameră.
A participat la olimpiadele zonale, unde a câştigat Premiul al II-lea (Deva) şi Premiul I (Timişoara). Din palmaresul competiţional al tinerei artiste amintim, de asemenea: Menţiune la Concursul Internaţional “Eugen Coca” (Chişinău, 2004), Premiul I la Festivalul-Concurs “Johann Sebastian Bach” (Cluj-Napoca, ediţiile 2003 – 2006).
Abordează stiluri şi genuri muzicale diferite, atât în domeniul muzicii de cameră, cât şi al concertului cu acompaniament de orchestră. A susţinut recitaluri solistice şi în cadrul unor manifestări artistice, precum: Festivalul Muzicii de Cameră – Timişoara, Festivalul “Nichita Stănescu”, Festivalul Internaţional “Craiova Muzicală” (ediţia a 40-a, 2013), Zilele Muzicale Aniversare (67 de ani de existenţă a Filarmonicii de Stat “Oltenia” Craiova) – recital susţinut în aprilie 2014, în incinta Salonului Minerva.
A concertat la Timişoara alături de Orchestra Filarmonicii “Banatul” şi de Orchestra Facultăţii de Muzică. În perioada când a fost angajată în Orchestra Filarmonicii “Banatul”, Rozalia Pataki a colaborat cu diferite orchestre filarmonice din ţară (Arad, Craiova, Piteşti etc.), în prezent activând ca artist instrumentist în Orchestra Filarmonicii “Oltenia”.
Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație care se procură, în limita locurilor disponibile, de la:
Agenția de bilete a Filarmonicii ”Oltenia” Craiova, din Calea Unirii Nr. 16, luni – vineri, orele 08:00 – 16:00;
Teatrul de Vară din Parcul “Nicolae Romanescu”, vineri, orele 19:00 – 20:00.
Rezervări se pot face și la numărul de telefon 0251 414 698.